ALBA REZULTATE BAC 2012 SESIUNEA AUGUST

ALBA REZULTATE BAC 2012 SESIUNEA AUGUST

Aproape un sfert dintre candidații din Alba care au susținut BACALAUREAT 2012, SESIUNEA AUGST, au promovat, procentul celor care au reușit să obțină note de trecere fiind de 23,36, mai mare decât în sesiunea de toamnă din 2011 când a fost 17,35, transmite corespondentul MEDIAFAX

VEZI AICI REZULTATE BAC 2012 ALBA PUBLICATE PE EDU.RO

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Alba, la sesiunea de toamnă s-au înscris în județ 1.562 de candidați, iar dintre aceștia s-au prezentat la examen 1.331, în final reușind să promoveze 311 candidați.

La cea de-a doua sesiune a BACALAUREAT 2012 promovabilitatea este de 23,36 la sută, înainte de contestații, fiind mai mare decât în sesiunea de toamnă din 2011, când a fost 17,35 la sută.

De asemenea, în cadrul probelor trei candidați, doi de la Grupul Școlar Forestier Câmpeni și unul de la Grupul Școlar Industrial Jidvei, au fost eliminați din examen pentru că au încercat să copieze.

Potrivit reprezentanților ISJ Alba, cele mai slabe rezultate au fost înregistrate în toamnă la matematică, unde din cele 1.005 lucrări 375 au primit note între 1.00 și 2.00.

În acest an, din cei aproximativ 3.500 de candidați care au susținut bacalaureatul în județul Alba, în prima sesiune, 1.662 au reușit să promoveze examenul BACALAUREAT 2012, promovabilitatea fiind de 49,97 la sută. O singură elevă din județul Alba, de la Colegiul Național „I.M. Clain” din municipiul Blaj, reușise să obțină media 10.00.

Ministerul Educației publică REZULTATELE de la BACALAUREAT 2012 pe portalul EDU.RO.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Ajutoare de 1.450 DE LEI în România. Se fac plățile până pe 14 IUNIE
Vremea se schimbă radical în weekend. Vești de ultimă oră de la ANM
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ce viitor are omenirea în Univers? „Abia vom face față unui zbor spre alte planete”
×